ro | en

Creștere de peste 25 % în primele 9 luni ale anului 2010

Comunicat de presă


TravelBiz: Creștere de peste 25 % în primele 9 luni ale anului 2010



București, 11 Noiembrie 2010




In primele 9 luni ale anului 2010 TravelBiz a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 25%, pana la 5 milioane de EUR, in conditiile cresterii profitului cu 20%.


Cel mai dinamic segment a fost cel al biletelor de avion, care a inregistrat o crestere de 35%, iar cea mai placuta surpriza a fost adusa de segmentul corporate - in crestere cu 60% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.


 


“Ne numaram printre companiile norocoase care in loc sa se confrunte cu scaderi masive sau, mai rau, sa isi inceteze activitatea, au inregistrat cresteri atat in ceea ce priveste volumul de vanzari, dar si profitabilitatea.” a declarat Simona Veteleanu, director general Travelbiz.


 


„Pentru ultima parte a anului estimam o usoara scadere a celor care vor cumpara pachete de vacanta de iarna, pe fondul contextului economic dificil si instabil, insa nu credem ca scaderea va fi atat de abrupta pe cat se asteapta unii dintre analistii economici pesimisti. Speram ca finalul de an sa ne aduca o crestere de 5-10% a vanzarilor, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2009.” declara Simona Veteleanu, director general TravelBiz.


 


In alegerea excursiei de iarna, romanii se vor orienta in continuare dupa criteriul pretului, vânzările de city break-uri înregistrând o creștere constantă, mai ales că în ultima vreme companiile aeriene scot tot mai multe (și mai bune) oferte speciale, ajungând ca zborurile de linie să concureze low-costul.


 


„Cele mai cautate destinatii interne continua sa fie statiunile de pe Valea Prahovei si zona Bran-Moeciu (mai ales pe fondul ofertelor speciale promovate de hotelierii de acolo), dar se inregistreaza un interes crescand si pentru destinatii mai putin “celebre”, cum ar fi zona Parangului, Valea Doftanei etc.


In ceea ce priveste destinatiile externe, raman in continuare in top destinatiile “traditionale” si cu precadere Austria, dar se observa o crestere a cererii pentru destinatiile “calde”: Egipt, Dubai, Maroc  Ca in fiecare an, TravelBiz a pregatit pentru clientii fideli pachete de revelion cu preturi foarte bune:: Revelion la Praga - de la 325 EUR, Revelion in Dubai de la 619 EUR si programul Fii din nou copil in Laponia, la Mos Craciun cu preturi de la 700EUR “ a incheiat Simona Veteleanu.


 


Note pentru editori:


Despre TravelBiz România


TravelBiz România activează pe piața turismului de afaceri și organizări de evenimente de peste 9 ani. Agenția  ocupă o  poziție de top pe această nișă, în portofoliul său regăsindu-se nume importante de companii naționale și multinaționale.
Începând din anul 2007 compania a dezvoltat și segmentul de turism individual, ca tour operator, atât pe zona de outgoing, cât și pe cea de incoming, precum și segmentul de servicii VIP.



Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Lavinia Pavel - lavinia.pavel@tomitom.ro, tel: 0724282323

Articolul precedent Articolul urmator
Alte articole

Oferte Speciale
   
 
Comunicate de presa
 
 
 
 
Newsletter
   
 
 
Cerere oferta
 
Detalii
Nume si prenume
Telefon
E-mail
Termeni si conditii. - prin bifarea acestei casute sunteti de acord cu termenii si conditiile pentru inregistrare
Cererea are un caracter

Campurile marcate cu semnul () sunt obligatorii

 
 
Despre noi |