ro | en

Spatiul aerian al Germaniei afectat de norul de cenusa vulcanica !


Miercuri, 25 Mai 2011


Conform BBC, in aceasta dimineata, Germania și-a închis spațiul aerian din nordul țării, din cauza norului de cenușă, urmare a erupției de sambata a Vulcanului Grimsvotn din Islanda. Experții spun că erupția - deja încetinită marți - are proporții mult mai mici decât cea a vulcanului Eyjafjallajokull de anul trecut, când milioane de călători au rămas blocați pe aeroporturi. Particulele de cenușă de la Grimsvotn sunt mai mari decât cele de la Eyjafjallajokull și se vor depune mult mai repede.

Aeroportul din Bremen urma să se închidă la ora 3:00 GMT (6:00, ora României), în timp ce aeroportul din Hamburg se va închide la ora 4:00 GMT (7:00, ora României). Serviciul meteorologic național a anunțat că și spațiul aerian de la Berlin și Hanovra ar putea fi afectat.

Liniile aeriene din Marea Britanie deja și-au anulat zborurile, marți, în unele regiuni din Scoția și nordul Angliei. Și traficul aerian din Norvegia și Danemarca a fost perturbat.

Eurocontrol, organizația care monitorizează spațiul aerian european, a anunțat că aproape 500 de zboruri au fost anulate marți din cauza închiderii parțiale a spațiului aerian al Marii Britanii. Norul de cenușă ar urma să se deplaseze către Danemarca, Norvegia și Suedia, dar impactul asupra curselor aeriene va fi probabil limitat.

Serviciile meteorologice britanice prognozaseră deja că în cursul zilei de miercuri concentrația de cenușă vulcanică în spațiul aerian britanic va scădea semnificativ.

Autoritatea aviației civile din Franța se așteaptă la perturbări foarte limitate ale traficului aerian și nu intenționează să închidă spațiul aerian al țării.




sursa: jurnalul.ro




 


 

Articolul precedent Articolul urmator
Alte articole
   
 
Oferte Speciale
   
 
Comunicate de presa
 
 
 
 
Newsletter
   
 
 
Cerere oferta
 
Detalii
Nume si prenume
Telefon
E-mail
Termeni si conditii. - prin bifarea acestei casute sunteti de acord cu termenii si conditiile pentru inregistrare
Cererea are un caracter

Campurile marcate cu semnul () sunt obligatorii

 
 
Despre noi |